#timppentrumine

Copiii dorm de pranz. E timpul meu pentru mine. Nu stiu daca azi vor fi 15 minute sau 3 ore, asa ca ma grabesc un pic sa incep un text nou. Am incepcut sa il schitez in gand inca de dimineata si l-am continuat printre piese de remi, un experiment cu apa si carduri cu animale.

O sa cititi des aici expresia #timppentrumine. E printre preferatele mele si am adoptat-o in iulie 2018, cand am hotarat ca am nevoie de o provocare care sa ma ajute sa raman in echilibru si dupa ce-a de-a doua nastere. Stiam ca daca fac un obicei de a avea grija de nevoile mele, e posbil sa ma pierd undeva pe drum printre nopti nedormite, tantrums si toate schimbarile prin care familia noastra a trecut odata cu aparitia celui mai proaspat coechipier. Si mai stiam ceva: daca fac asta singura, nu o sa ma tin de ea – asa ca am facut un grup pe facebook in care mi-am invitat cateva prietene, mame si ele.

Provocarea suna asa: “va invit sa va oferiti zilnic timp pentru urmatoarele 100 de zile incepand de azi: cateva minute, o ora, cat credeti si cat puteti, in fiecare zi, in ce moment al zilei va e cel mai confortabil, in care sa faceti ceva numai si numai pentru voi: pentru corp, pentru spirit, pentru minte, pentru toate deodata, pentru ce parte din voi are cea mai mare nevoie la momentul respectiv. Ceva ce nu face parte din rutina voastra zilnica. Sa dedicati acele momente cresterii si echilibrului vostru”

Azi, la mai bine de jumatate de an de atunci, am reusit sa transform provocarea in obicei – obiceiul de a-mi oferi zilnic timp in mod constient. De cele mai multe ori timpul se rezuma la cateva minute si la activitati oarecum banale: scris, citit, o cafea mare cu lapte dimineata, o baie mai lunga seara, o plimbare de 10 minute pana la Mega in care sun repede pe cineva de care imi e dor sau doar privesc cerul. Alteori imbin acest timp cu activitatile familiei, dar cu intentia clara de a-mi darui ceva: un ceva bun la cuptor, cateva minute de yoga, o plimbare prin natura. Dar stiu ca minutele alea sunt numai ale mele si ele ma ajuta sa ma umplu: cu liniste, cu calm, cu inspiratie. Dupa o saptamana de practica (mi-am notat exact) “m-am simtit mai limpede, mai zen si m-am certat mai putin.”

Secretul cred ca sta in a face asta zilnic, cu intentie. Cu intentia de a ma adresa unor nevoi pe care stiu ca le am si pe care nu le pot implini asa deodata. Dar pic cu pic, pas cu pas, cateva minute in fiecare zi doar pentru mine, au facut minuni.

Ce s-a schimbat sau am obtinut de cand fac asta:

  • sunt mai vesela, mai relaxata, mai calma
  • am constientizat cat de multa nevoie aveam de acest timp numai pentru mine
  • ma cert mai putin cu cei dragi, pentru ca nu mai proiectez in ei nevoile mele neimplinite
  • am mai multa rabdare cu copiii si cu mine
  • apreciez mai mult lucrurile simple si bucuria pe care ele o aduc
  • am mai multa incredere in mine si ma simt mai puternica
  • simt ca am control asupra acestui proiect si compenseaza pentru toate celelalte lucruri pe care nu le pot controla
  • am sentimentul ca lucrez la ceva, ca pun caramida peste caramida (la echilibrul meu interior cred, imi ramane tema de gandire)
  • sunt mai prezenta si mai atenta in activitatile zilnice, nu mai trec rapid prin ele sperand sa gasesc timp cumva, candva pana adorm pentru ceva nedefinit care sa fie doar al meu
  • m-am tinut de treaba, desi in ultima vreme nu au fost prea multe proiecte pe care sa le duc asa mult si asa departe.

Mi-a fost greu la inceput. Inca imi este uneori, sunt zile in care abia am timp sa beau apa, dar merg inainte. Am invatat sa am asteptari realiste, dar si sa celebrez reusitele.

Ce ma ajuta pe mine acum sa reusesc sa imi ofer timp zilnic in mod constient:

  • imi rezerv din timp acest #timppentrumine sau mi-l acord neconditionat inainte de a merge la culcare, daca ziua se petrece astfel incat sa nu ma pot tine de planul initial. De exemplu intr-unele seri stiu sigur ca primul lucru pe care il voi face cand ma trezesc a doua zi este o cafea mare si scris. Astfel, inainte de a merge dimineata urmatoare la bucatarie, stiu sa imi iau si jurnal cu mine. Sau, pentru cateva zile la rand, imi planific ca la fiecare somn de pranz al copiilor, sa scriu.
  • am kindle-ul mereu incarcat (cu baterie si carti) si mereu la indemana, de obicei citesc cand A. adoarme in bratele mele sau noaptea cand toti dorm
  • tin mereu jurnalul, cartile, revistele pe care vreau sa le citesc, la indemana cat mai aproape pe canapea
  • am instalat o aplicatie pe telefon care ma ajuta sa petrec mai putin timp online si sa ma las astfel cat mai putin distrasa de la ce am de facut
  • impartasesc cu celelalte mame din grup cand gasim timp sa postam – importanta tribului, despre care am in plan sa scriu cat de curand (cumva scrierea catorva randuri pe facebook nu a reusit sa devina obicei)
  • ma motivez singura, reflectand la schimbarile pozitive prin care trec si ma felicit cat de des pot
  • profit de zilele in care am ajutor sau suntem cu totii acasa si imi revendic timpul de care am nevoie.

Scriind, imi dau seama ca mi se pare evidenta nevoia mea de #timppentrumine de cand sunt mama si mai mult decat necesara toata aceasta constientizare si planificare, cel putin momentan. Imi e foarte usor sa uit de mine si de nevoile mele. Inainte de a fi mama nici nu puteam concepe ideea de #timppentrumine. Tot timpul era evident pentru mine, ceva ce mi se cuvenea si pe care mi-l ofeream zilnic, fara limite. Poate chiar de dimineata pana seara in anumite zile.

Intorcandu-ma in prezent, sunt tare curioasa cum va evolua acest proiect-provocare si ce beneficii va continua sa imi aduca. In acest moment simt ca avea nevoie sa ii dau aripi, doar asa poate creste.

Advertisements